αὐθεντέω
• Morfología: [aor. subj. 2a pers. αὐθεντήσεις BGU 103.3 (VI/VII d.C.); perf. part. ac. sg. masc. ηὐθεντηκότα Sch.A.Eu.42a]


1 ejercer la autoridad σὺν αὐθεντ[οῦ]σιν ἄν[αξιν Phld.Rh.2.133.14, de Dios εἰς τὸ ὄνομα ... τοῦ μὲν πατρὸς αὐθεντοῦντος Eus.E.Th.3.5, cf. Epiph.Const.Haer.69.75
de abstr. ὁ μὲν (νόμος) ὑπηρετεῖ, ἡ δὲ (χάρις) αὐθεντεῖ Procl.CP M.65.816A
c. gen. tener autoridad sobre ἀνδρός (como algo prohibido a la mujer) 1Ep.Ti.2.12
astrol. dominar αὐθεντήσας (Saturno) τοῦ τε Ἑρμοῦ καὶ τῆς σελήνης Ptol.Tetr.3.14.10, cf. Cat.Cod.Astr.8.1.177
c. ac. tener o tomar bajo la propia autoridad o dominio αὐθεντῆσαι ... τὰς γονικὰς ἡμῶν οἰκίας PLond.1708.38 (VI d.C.), cf. BGU l.c.
c. prep. ac. ejercer la autoridad πρὸς αὐτόν BGU 1208.38 (I a.C.), περὶ τὸ πρᾶγμα Basil.Ep.69.1
c. inf. tener autoridad para ἡ (sc. ἐξουσία) ... σιτήσεις ... αὐθεντοῦσα ταῖς πόλεσιν ἐπιδοῦναι Lyd.Mag.3.42, μήτε ... αὐθεντῆσαι ... ἀποσπάσασθαι ... οἱονδήποτε πρᾶγμα PMasp.151.174 (VI d.C.).

2 ser responsable de una muerte de Orestes νεωστὶ ἠυθεντηκότα Sch.A.l.c.